Despre Asociație

Misiunea noastră

Asociația GISU îşi propune să aducă un plus de valoare comunităţii locale, prin realizarea unor proiecte pe plan cultural, economic și social. Acestea se adresează în primul rând tinerilor şi studenţilor din Iaşi, dornici de a investi în dezvoltarea lor personală şi profesională.

Oferim o gamă cât mai diversă de activităţi, cu accent pe latura culturală și cea educațională, prin care ne dorim să contribuim la dezvoltarea armonioasă a tinerilor ieşeni, precum și la multiplicarea oportunităților de investire a timpului liber și întrebuințare a acestuia în cel mai eficient mod.

Totodată, promovând cunoaşterea de sine şi aplicarea ideilor membrilor echipei cât și a exemplelor de bună practică, încurajăm responsabilitatea și implicarea civică, precum și, colaborarea dintre actorii comunității, pentru a crea un mediu așa cum ne dorim, sau cum ne place nouă să spunem ”unic”.

De ce ne considerăm unici

Mulți ne întreabă de ce vă numiți Grupul de Inițiativă al Studenților Unici (GISU)? Ei bine, ca să clarificăm încă de la început: atunci când spunem unici, ne referim la acea unicitate, caracteristică fiecărei persoane, sau mai bine spus, la darul primit de la Dumnezeu. Iar rolul nostru este de a ajuta ca membrii să-l descopere, să-l cultive și să-l pună în ajutorul semenilor.

Valori

Pentru asociația noastră, valorile cele mai importante sunt: credința în Dumnezeu, dragostea față de aproape, educarea și implicarea copiilor și a tinerilor prin exemple de bună practică, dezvoltarea sentimentului de patriotism și respectul față de valorile creștine românești, voluntariatul.

Motto

Investește în EDUCAȚIA ta!

Echipa

Echipa asociației – este formată din Consiliul Director, din care fac parte:

Președinte – Andrei Grozavu 

Vicepreședinte – Mihaela Grozavu

Secretar general – Ana-Maria Patrolea

Cenzor – Alina Milicenco

Coordonatori departamente:

Dep. IT: Teo Irimia

Dep. Marketing și promovare: Ana-Maria Cotnăreanu

 

Comments are closed.