Pas cu pas spre o lume mai bună

Despre program

Programul „Pas cu pas spre o lume mai bună”, își propune să contribuie la creșterea calității vieții, a copiilor defavorizați, de la sate, din județul Iași. În acest sens, desfășurăm acțiuni caritabile și de responsabilizare socială, prin implicarea lor în în acțiuni diverse de voluntariat: educaționale, de ecologizare, protejare a mediului înconjurător, umanitare,  etc.

 

Știai că:

  • România este pe primul loc, la capitolul abandon școlar, la nivel european?
  • În majoritatea cazurilor de abandon școlar, principala cauza este sărăcia?
  • Doar 2 din 10 copii, din mediul rural, ajung să facă studii superioare?

În prezent, prin programul ”Pas cu pas, spre o lume mai bună”, Asociația GISU desfășoară activități cultural-educaționale și de ajutorare a peste 350 de copii defavorizați din mediul rural, din județul Iași.

Anul acesta elevii din cadrul programului, vor beneficia de:

  • Acțiuni și activități de implicare, dezvoltare și responsabilizare civică;
  • Programe educaționale de formare, consiliere și orientare școlară;
  • Asigurarea periodică cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare, materiale igienico-sanitare, ș.a.

 

 

  • Mai multe detalii despre program

 

Etapele programului

Programul se desfășoară pe mai multe etape: în primă fază, au loc o serie de acțiuni prin care se strâng fondurile necesare pentru derularea programului pentru a putea oferi cadouri de sărbători către copiii din comunitatea căreia ne adresăm.

Urmează cea de-a doua etapă, în care se oferă darurile strânse, fiind totodată și momentul când se inițiază popunerea de responsabilizare. Și anume, aceea de a-și arăta recunoștința pentru darurile primite, mai întâi printr-o promisiune față de persoana lor, cum că își iau răspunderea că vor returna ajutorul primit, prin alte forme de implicare în comunitatea din care fac parte.

A treia fază a proiectului și cea finală este momentul când se organizează activitățile de implicare civică, împreună cu autoritățile locale (școlile generale din localitate), la care copiii sunt invitați să ia parte, timp de un an. Astfel, se identifică lideri și persoane care vin cu idei de îmbunătățire a condițiilor de trai din zona vizată, moment în care, ei sunt susținuți de către asociație, pentru a crea un grup de acțiune locală pentru a implementa ideile și a mobiliza cetățenii să se implice pentru a-și rezolva provocările de unii singuri. Bineînțeles, că și după implementarea programului, păstrăm legătura cu grupul format și chiar îi ajutăm, încurajăm, și implicăm în alte comunități, în care desfășurăm programul.

Zona vizată

Prima ediție a programului „Pas cu pas spre o lume mai bună” (2017-2018), se desfășoară în 3 sate din județul Iași, și își propune să contribuie la creșterea calității vieții sociale, culturale și educaționale pentru 350 de copii” (elevi de gimnaziu și grădiniță), din comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, care beneficiază de activități cultural-educaționale și de implicare socială, timp de 1 an, în perioada decembrie 2017-decembrie 2018.

Am ales să realizăm acest program dat fiind condițiile dificile cu care se confruntă populația locală, cât mai ales copiii și tinerii din zona amintită mai sus, printre care amintim: accesul limitat al copiilor la educație superioară (doar 2 din 10 copii ajung să facă o facultate, dat fiind situația financiară dificilă din familii), plecarea în masă a populației tinere din localitate, în străinătate, în căutarea unui loc de muncă și a unui trai mai bun  – (cca. 70% dintre tinerii din localitate sunt plecați la muncă în afara României), lipsa activităților cultural-educaționale în afara programei școlare – (inexistența unui cămin cultural la nivelul comunei), precum și lipsa inițiativelor antreprenoriale care să asigure locuri de muncă și implicit motive pentru ca tinerii să rămână în localitate.

Acțiuni de implicare și responsabilizare civică

Astfel că, am creat un program de activități, car se desfășoară timp de un an și prin care ne dorim să stimulăm participarea și implicarea activă a copiilor și a tinerilor în viața comunității din care fac parte.

Dintre activitățile la care vor lua parte elevii, amintim câteva: participarea cu un grup de elevi la spectacolul de colinde organizat pentru strângerea de fonduri (dec. 2017); organizarea serbării de Crăciun (dec. 2017) – în cadrul căreia se vor oferi cadourile de sărbători pentru copiii; oferirea de pachete către bătrânii din sat (dec. 2017),  precum și participarea la minim un eveniment de ecologizare și plantare de copaci în comună (aprilie 2018), excursii cu vizitare a obiectivelor culturale și turistice din Iași (iul.-aug. 2018), realizarea de ateliere handmade, croit și sesiuni de dezvoltare a abilităților, precum și organizarea unui eveniment cultural de celebrare a Centenarului Marii Uniri – ”100 de ani de la Marea Unire” (1 dec.2018).

Majoritatea activităților vor avea loc în comună, iar participanții vor avea responsabilitatea ca anul următor, să meargă să realizeze activități și în celelalte sate și comune din zonă, astfel devenind ei înșiși actori ai schimbării.


”Pas cu pas. împreună, spre o lume mai bună!”

Află mai multe detalii despre cum ne poți ajuta și tu!

Te invităm să ne ajuți să creștem numărul de elevi beneficiari ai programului ”Pas cu pas, spre o lume mai bună”, ce va oferi sprijin moral și educațional, timp de un an, pentru 500 de copiii din mediul rural din județul Iași. 

Te invităm să ne susții la materializarea acestui program Ne poți ajuta cu donații constând în materiale (alimente, haine, jucării, rechizite, ș.a) cât și cu donații în contul asociației: RO47RNCB0178145583090001, deschis la Banca BCR; sau prin donații în format fizic, în zona județului Iași. 

Ne mai poți ajuta prin redirecționarea 2%. Descarcă și completează formularul 230 (pentru venituri din salarii) sau formularul 200 (pentru activități independente: PFA, IF, II, etc.), redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Asociația GISU

Află mai multe detalii despre cum poți redirecționa cei 2%

Ajută un copil din mediul rural să rămână la școlă!

 

Comments are closed.