Programul de training ”Descoperă-ți unicitatea”

Programul de training ”Descoperă-ți unicitatea”

”Descoperă-ți unicitatea”, este un program de formare și consiliere pentru studenții și tinerii ieșeni, dornici de a investi în dezvoltarea lor personală și profesională.

Desfășurat anual, programul de training a ajuns la cea de-a treia ediție în 2018, își propune ca în fiecare an, să crească numărul de traininguri și domenii acoperite, conform nevoilor participanților.

Sesiunile de training sunt organizate cu ajutorul și colaborarea unor traineri, de la companii angajatoare din Iași, precum și de către antreprenori și specialiști din diverse domenii.

Nevoi acoperite

Acesta a pornit din dorința de a oferi un program complet de pregătire pentru tinerii și studenții ieșeni, care să-i ajute să se pregătească pentru viitoarea carieră. Cu alte cuvinte, ne-am propus să realizăm cadrul optim pentru ca participanții să poată beneficia atât de sesiuni de training, care să pună accent pe abilitățile soft (softskills), precum și de sfaturi pentru a alege cariera.

Ideea a pornit de la o necesitate confirmată de studenți, și anume faptul că oferta de practică, din partea universităților, este limitată, iar studenții sunt puși în situația de a-și găsi singuri locurile în care pot să facă stagii de practică și internship. De asemenea, oportunitățile de pe piața locală de muncă, nu le sunt cunoscute, iar mare parte dintre angajtori cer experiență, pe care nu o au dobândită.

Astfel că, prin acest program dorim să răspundem la nevoia studenților ieșeni, aceea de a putea beneficia de pregătire și consiliere în carieră, furnizate de către persoane specializate de la marile companii locale. Prin intermediul acestor sesiuni, participanții vor beneficia de traininguri care vor pune accent pe latura personală cât și pe cea profesională, urmând ca la final să poată aplica pentru un loc de muncă, respectiv internship.

Rezultate

Domeniile acoperite, de până acum, au fost: comunicare, time-management, lucru în echipă, stabilirea obiectivelor, descoperirea punctelor forte, cum să-ți alegi cariera, cum să treci de interviu, ș.a. Programul este realizat de Asociația GISU, iar secțiunea dedicată domeniilor acoperite de program este platforma educațională Proiecte-Grozave și se dorește a deveni un program complet pentru pregătirea corespunzătoare a tinerilor și studenților, pentru a se integra mai ușor pe piața muncii.

Participanți în cadrul programului:

Ediția I, 2016 – 30 de participanți;

Ediția a IIa, 2017 – 50 de participanți.

Comments are closed.